Dacă 2018 l-am încheiat la TV, anul 2019 l-am început tot în fața camerelor de filmat. Nu, nu mă cred vreo vedetă tv. Nu, nici nu mi s-a urcat la cap că am apărut pe micul ecran de câteva ori! Dar am acceptat să fac asta pentru că am avut de transmis două mesaje importante pentru părinți. Despre primul, cel din interviul de la final de 2018, am vorbit în postarea anterioară, despre campania ”Ore de siguranță în școli”.
2019 l-am început cu un interviu la Antena 1. Tema? Cât de benefic este pentru copii să aibă animale de companie. Un subiect greu, despre care se pot face zeci de emisiuni, despre care se pot scrie mii de pagini. Părerile sunt și vor fi mereu împărțite dacă e bine sau nu să ai animal de companie atunci când faci un bebe.
Cel mai nou studiu despre impactul animalelor de companie asupra copiilor spune că posibilitatea dezvoltării alergiilor la copii este mai scăzută în cazul celor care au crescut, de mici, alături de animale. Ce a descoperit echipa de cercetători suedezi puteți citi aici.
Dar, pe lângă cele decretate de cercetători, eu pot spune, din proprie experiență, care sunt beneficiile faptului că îmi cresc copilul alături de un animal de companie. De fapt, vă invit să le aflați din discuția pe care am avut-o cu cei de la Observator.
Eu am ales să îmi cresc copilul alături de pisică
Am făcut asta din mai multe motive, dar am să vă enumăr doar câteva dintre acestea:
- Kyra este un membru important al familiei noastre. De ce o considerăm astfel? Pentru că ea ne-a ajutat să avem copil. Cum așa? Am povestit, pe scurt, în interviul pentru Antena 1, dar, pe larg, în această postare
- Să renunț la pisică, pentru că am rămas gravidă, era ca și cum trebuia să renunț la primul copil doar pentru că urma să vină pe lume un al doilea
- În apartamentul părintesc, eu am crescut alături de animale. Pisici și câini deopotrivă. Toate nevaccinate! Cât despre deparazitare internă… nici nu știam ce e aia, pe vremea lui Ceaușescu. Luam pisicile de pe stradă și le aduceam în casă. Bine, am mai avut hamsteri, pești, purcei (vreo două luni, până au fost duși la țară), pui de găină
- Am știut că prezența pisicii în casă o va ajuta pe Alexia din multe puncte de vedere.
Ce măsuri de siguranță mi-am luat
Da, prezența unei pisici în apropierea unui bebeluș și a unei gravide poate implica anumite riscuri. Știu asta, sunt conștientă de acest lucru. Însă, mi-am luat câteva măsuri de precauție atât pe perioada sarcinii, cât și în primele luni de viață ale Alexiei. Firește, și acum, când fata mea are aproape 9 ani, ținem cont de unele dintre cele mai jos enumerate.
- Pisica a fost dusă la veterinar pentru vaccinul polivalent anual. Asta facem și acum
- La trei luni am făcut deparazitarea internă. Asta facem și acum
- Pe perioada sarcinii și în perioada alăptării nu m-am apropiat de litiera pisicii (la recomandarea medicului pediatru, pentru a nu intra în contact cu fecalele animalului)
- În primele luni ale Alexiei, pisica nu a mai dormit cu noi în cameră (în același dormitor în care era patul copilului). Pisica a înţeles rapid că nu are voie să intre în camera bebeluşului şi s-a conformat. Iar când a primit undă verde de la noi, s-a apropiat de copil doar sub supravegherea noastră. Târziu, foarte târziu, Kyra a început să doarmă în aceeaşi cameră cu fii-mea, dar numai sub pătuţul ei, atunci când Alexia era bolnavă, sau pe marginea patului meu, la picioare
- M-am spălat pe mâini de fiecare dată după ce mângâiam și hrăneam pisica
- Nu m-am pupat bot în bot cu pisica
- Când Alexia a mai crescut, am fost mereu cu ochii pe ea când se apropia de Kyra. Singurul lor contact apropiat a fost când Alexia avea 9 luni și a mușcat pisica de coadă
- Copilul nu a avut acces la litiera pisicii, sau la castroanele ei cu mâncare și apă.
Animalul nu este ca jucăria din pluş. Chiar nu!
Să îţi iei un animal în casă este o responsabilitate uriaşă pe termen lung. Înainte să îţi iei animal de companie, gândeşte-te bine! Nu îţi lua unul dacă vrei să îl arunci atunci când vrei să îţi măreşti familia. O fi omul considerat o fiinţă superioară, cognitivă, dar, sincer, numai superiori nu sunt aceia care aleg să arunce animalele atunci când se plictisesc de ele sau când fac năzbâtii. Oare ce vor face acei bipezi care îşi abandonează animalele de companie pe motiv că sunt neastâmpărate atunci când copiii lor vor face boacăne mult mai mari decât acelea ale animalelor? Şi copiii şi animalele implică responsabilitate. Animalul te acceptă ca stăpân, se ataşează de tine, te iubeşte necondiţionat, iar tu cum îi răspunzi imensei sale iubiri? Îl arunci atunci când nu-ţi mai convine…
Cum te-ai simţi tu, omule, să fii aruncat, precum animalul de companie, pe motiv că încurci planurile cuiva sau că ai făcut nu ştiu ce boacănă? Dacă nu te vezi alături de câinele sau de pisica pufoasă pe care vrei să o aduci acasă, dacă nu te vezi alergând dintr-un cabinet veterinar în altul când animalul e bolnav, dacă nu te vezi îngăduitor cu animalul care îţi roade perechea preferată de pantofi, mai bine nu-ţi lua animal de companie!
Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like…
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.
