Am 4 ani

4 ani. Fix azi. Acum patru ani mi-am luat inima-n dinţi şi am făcut acest blog. Am vrut să intru ”în rândul lumii”, pentru că mai toate mamele din jurul meu aveau un blog unde povesteau câte-n lună şi în stele despre copiii lor, în mare parte pentru neamuri şi prieteni. Sătulă să tot fiu sunată la ore, de cele mai multe ori nepotrivite,pentru a fi întrebată „ce face aia mică? Da’ poze cu ea când îmi mai dai?” şi tot tacâmul, am decis să fac şi eu blog, unde să intre „neamurili” să vadă ce face plodu’. Credeam eu, naiva, că aşa scăpam de lungile conversaţii telefonice în care repetam ca o placă stricată aceleaşi lucruri fiecărui apelant dornic să afle noutăţi despre gâgâlicea mea. Dar nope, nu a fost mai uşor, căci au curs întrebările: ”Da’  de ce nu pui poze şi cu mine?”, ”De mine de ce nu ai scris?”, and so on!

Treptat, ”la cererea publicului” (ah, cum sună asta!), blogul s-a transformat dintr-un jurnal de şi pentru familie, într-o ”şezătoare” cu aproape un milion (!) de vizualizări (926,851, la data de 8 decembrie 2014). Un m i l i o n! Nu pot să cred! Atât de mulţi, atât de copleşitor! Nici nu visam eu ca pragul ”casei mele virtuale” să fie trecut de atâtea ori în cei patru ani de existenţă. Ah, şi dacă tot a venit vorba de cifre rotunde, sunt la un pas de postarea cu numărul… 1000 🙂

În cei patru ani de blog am cunoscut oameni frumoşi, oameni care au scos din mine lucruri frumoase, de care nu mă credeam capabilă. Am aflat că prietenia nu depinde de frecvenţa vizitelor la domiciliu sau de cea a ieşirilor împreună (aşa credeam eu, again, în naivitatea mea!). Am aflat pe pielea mea că un strigăt de ajutor în online poate salva o viaţă. Am rămas copleşită de numărul mare de samariteni care au sărit în ajutorul mamei, atunci când, disperată, am căutat donatori de sânge. M-am ridicat de la pământ atunci când comentariile voastre, în număr foarte mare, mi-au alinat suferinţa, m-au încurajat, m-au îmbărbătat.

În cei patru ani de blog am râs cu poftă, am râs cu lacrimi şi am suferit citindu-vă blogurile, postările de pe Facebook, comentariile şi e-mail-urile. Mă simt bogată pentru că am cunoscut atât de mulţi oameni cu suflet frumos, că am cunoscut oameni asemeni mie care mă fac să mă simt bine în pielea mea, care mi-au întărit convingerea că nu sunt pe cale de dispariţie şi că pot fi aşa cum îmi dictează sufletul, inima.

Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti ani, pentru ce mi-aţi oferit, pentru şansa de a vă fi cunoscut, pe unii face to face, pe alţii doar virtual!

28 Comments

  1. Buna Cristina,
    Eu sunt una dintre vizitatoarele tale. Sa fiu sincer nu te urmaresc de mult, mai exact de un an. Te-am descoperit din intamplare atunci cand incercam sa o conving pe Alexia Maria a mea sa spuna poezia pentru la gradinita. Asa am dat de postarea cu Alexia a ta la prima serbare la gradinita. Coincidenta ca fetele noastre au acelasi nume, ca locuim in aceeasi zona si Gasca Zurli le plac fetelor cel mai mult m-a facut sa te urmaresc. Sarbatori fericite iti doresc si cat mai multe postari!

  2. Felicitari si “LA MULTI ANISORI” inainte, cu multe articole faine si sa-ti creasca nr. de vizitatori siiii….ce mai vrei tu 😛 ! :*

  3. La multi ani, draga Cristina !
    Sunt o cititoare de-a ta de peste 1 an si ma bucur ca ma aflu si eu printre cititoarele tale care ( din pacate ) nu te citesc zilnic sau ori de cate ori poastezi ceva 🙁 Dar fac tot posibilul sa fiu mai activa!
    Iti doresc multi ani inainte, cu multe bucurii, cu mai multe rasete si voie buna si cat mai putine momente triste si grele. 🙂

  4. ….cand ma gandesc ca cineva chiar are rabdare sa citeasca toate aiurelile cuiva….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: