Comunicarea e cheia unei bune relații. Oriunde: acasă, la serviciu, la școală. Comunicarea e cea care îi face pe oameni să se apropie, să se cunoască, să fie fericiți. Cum nu toți suntem telepați, nu toți știm să ghicim/citim gândurile, comunicarea e cea care ne salvează în orice relație. Cum toți ne dorim să fim fericiți, e clar că, în primul rând, trebuie să știm să comunicăm, iar dacă nu ne pricepem la asta, sunt specialiști care ne pot arăta cum se face. Nu mă refer aici strict la psiholog. Ci la acele seminarii la care putem merge în număr cât mai mare. Am tot văzut afișe, am tot primit comunicate care anunțau seminarii peste seminarii pe tema comunicare părinte-copil. Însă, oricât de dornică eram să merg, mai ales că ele erau ținute de niște nume cu greutate în ale parentingului, mă loveam de o chestie: prețul (destul de măricel pentru venitul familiei mele). Hai să zic, spărgeam pușculița și tot participam. Dar dacă, ajunsă acolo, constatam că mergeam la pomul lăudat, iar teoriile speakerului nu vor fi pe placul meu? Apăi nu vreți să știți ce e în mintea mea în astfel de situații!
Ei bine, iată că am aflat de un seminar pentru (viitori) părinți la care nu se plătește intrarea. Știu, vor fi voci care vor spune că românu’ e pomanagiu, că vrea numai chestii gratuite, că lucrurile moca nu sunt de calitate și câte și mai câte. Dar, pe de altă parte, sunt de părere că toți au dreptul la informare, care ar trebui (din când în când) să fie gratuită, iar asta nu înseamnă că se face rabat la calitate.
Așadar, fără să o mai lungesc, vreau să vă invit pe 25 iunie la seminarul ”Alege fericirea copilului tău”, care se va desfășura la Hotel Minerva din București. Gazda va fi Oana Popa, despre care puteți afla mai multe dând clic pe numele ei. Așa cum am spus, intrarea este liberă la acest seminar. Mai multe detalii veți găsi comunicatul de mai jos:
Copii minunați împreună cu PRevents te invită în data de 25 iunie la prima ediţiea seminariilor dedicate părinţilor şi viitorilor părinţi din România dornici de a avea o comunicare eficientă cu copiii lor.
Părinții sunt „făuritori de oameni” pentru că ei contribuie la ceea ce vor deveni copiii lor, de aceea, aceştia au nevoie să înveţe continuu ce pot face pentru a creşte copilul într-un mod cât mai frumos. Părinții învață de la părinții lor, din experiența lor de copil, din experiența altor părinți, din cărți sau participând la sesiuni de coaching și seminarii.
„Alege fericirea copilului tău” este un seminar gratuit care oferă o altă perspectivă asupra relațiilor dintre oameni, și, în special, a relației părinte-copil pentru o comunicare eficientă și pentru o viață împlinită. Gazda va fi Oana Popa, cu o experiență de peste 4 ani în coaching și 16 ani in parenting, cu drag de copii şi cu dorinţa de a îndruma părinţii pentru a construi relaţii cât mai bune cu copii lor.
Pentru cine este potrivit acest seminar?
Pentru cei care se întreabă adesea:
* Cum să fac față la atâtea probleme stresante și să fiu totuși calm cu copilul meu?
* Cum să-mi conving copilul să facă un lucru, fără să-i spun de trei ori sau să țip la el?
* Ce să fac ca să-i determin să-și facă lecțiile singuri atât timp cât eu sunt la muncă?
* Ce să-i spun copilului atunci când țipă sau plânge?
* Ce să fac să nu mai apară atătea certuri între copiii mei?
Pentru cei care vor:
* Să fie liniște în casă și să se înțeleagă bine cu copiii lor, indiferent dacă sunt la grădiniță sau la liceu.
* Să preia controlul asupra reacțiilor personale în diferite situații.
* Să se descurce mai bine în orie situație generată de emoțiile copilului.
* Să știe ce să facă pentru a-și susține copilul să fie puternic, încrezător și iubitor și să-și trăiască viața cu bucurie și pasiune.
De ce ai nevoie de acest seminar?
* Pentru a înţelege mecanismele care stau la baza relaţiilor umane
* Pentru a seta limite în relaţiile tale
* Pentru a şti cum să îți susți copilul pentru a fi fericit
* Pentru a te cunoaşte mai bine
* Pentru a-ți înţelege părinţii
* Pentru a afla care sunt cele patru stiluri parentale şi care este efectul lor asupra stimei de sine a copilului şi a viitorului adult
* Pentru a elimina certurile, tensiunile şi stresul din familie
Ce vei afla dacă vei participa la seminarul „Alege fericirea copilului tău!”?
* Care sunt abilităţile care vor asigura succesul si fericirea copilului tău
* Ce poți face pentru a-l ajuta pe copil să îşi dezvolte aceste abilităţi
* Care sunt stilurile parentale şi care este efectul lor asupra stimei de sine a copiilor
* Care sunt cei „4 cavaleri ai apocalipsei” unei relaţii
* Ce să nu faci dacă vrei să construiești o relaţie profundă şi autentică cu copilul tău
* Care sunt cei 5 Paşi pe care îi ai de făcut pentru a fi prietenul adevarat al copilului tău
Ce pierzi dacă nu te înscrii?
* Conştientizarea unor lucruri importante din relaţia cu propriul copil
* Noţiuni legate de limitele într-o relaţie cu un copil
* Sfaturi utile despre cum să gestionezi conflictele dintre generaţii
* Experienţele valoroase ale altor părinţi
* Metode de comunicare eficientă între un adult şi un copil
Investiţie: 2h și 30 de minute din timpul tău.
Seminarul este gratuit, deoarece ne dorim să oferim informații practice și valoroase tutoror părinților dornici de a-și îmbunătăți relația cu copii lor și de a le construi un viitor frumos.
Înscriere: te rugăm să completezi :
Unde? Hotel Minerva
Când? Miercuri, 25 iunie
Deoarece ne dorim să beneficieze cât mai multe persoane de acest seminar, acesta se va desfășura în două serii.
Prima serie: 11:30 – 14:00
A doua serie: 18:30 – 21:00
Alege intervalul orar potrivit pentru tine și inscrie-te la acest seminar.
Te așteptăm cu drag.
3 Comments