Nu, nu intru în greva foamei. Nu d-aia zic Adio, mâncare. Voi mânca în continuare. Însă, din această seară, au apus vremurile în care puteam mânca în faţa Alexiei. Din această seară, pitica şi-a spus clar punctul de vedere. “Dacă mănânci în faţa mea, mai întâi îmi dai mie să văd ce ai tu în farfurie”. Asta, probabil, mi-ar fi spus fi-mea, dacă ar fi ştiut să vorbească. Până acum, Alexia chiţăia când ne vedea mâncând. Am crezut că e atrasă de culoarea orange a farfuriilor. Sau, pur şi simplu, vrea să verifice ce avem în ele.
Dar, în seara asta, Alexia ne-a dat o lecţie: nu e frumos să mănânci în faţa copilului fără să îi dai şi lui.
Iată ce s-a întâmplat: Tibi şi-a luat farfuria cu mâncare şi s-a instalat în faţa tv-ului din sufragerie. Alexia, tolănită pe jos, pe plapumă, îşi vedea de treburile ei. În clipa în care a observat că tatăl ei că bagă ceva în gură s-a ridicat. A mers glonţ la el şi a început să urle cât putea de tare uitându-se în direcţia farfuriei lui tati. Degeaba şi-a mutat Tibi cuibul, Alexia hop după el. Mai în patru labe, mai târâş pe burtă. S-a liniştit abia după ce mami i-a dat repede iaurt amestecat cu biscuiţi pasaţi.
