Acasă la Danone. O zi la fabrică

Mi-am început săptămâna la fabrică. Nu mi-am schimbat jobul, ci, alături de alte mame bloggeriţe, am fost în vizită la Danone să văd cu ochii mei cum se fac iaurturile şi smântâna. Bine, şi dacă laptele e tratat regeşte sau nu. Nu am văzut râuri de lapte curgând prin toată fabrica. Nu am găsit nici oameni turnând lapte din ligheane, ori găleţi în recipiente mai mici. Şi asta pentru că totul se face automat. Oamenii pun mâinile pe ambalaje, pe produsele finite şi sigilate şi pe nişte butoane, care asigură funcţionarea maşinăriilor. Iar curăţenia e cuvântul de ordine. Înainte de fiecare procedură, oamenii se spală pe mâini, de parcă ar fi nişte chirurgi care se pregătesc să intre în operaţie. Iar asemănarea nu se opreşte aici: toţi angajaţii Danone purtau halate albe şi bonete, care să împiedice căderea părului. Bine, părul nu are cum să vină în contact cu laptele, ori cu iaurtul sau smântâna, pentru că acesta era turnat în recipientele pe care le regăsiţi pe rafturi în nişte aparaturi închise, încapsulate – o să vă lămuriţi mintenaş, privind filmuleţele făcute de mine la faţa locului.
Înainte de a ne pierde printre ţevi, cazane şi benzi rulante pe care erau transportate recipientele cu produse lactate, ni s-a făcut un instructaj. Ni s-a spus să ne scoatem bijuteriile – pentru a evita surprizele ”valoroase” pentru consumatori (adică nu cumva să ne cadă în vreun recipient inelul ori cercelul, care, apoi, să fie regăsit în potul cu iaurt). Singura bijuterie acceptată la purtător a fost verigheta. Explicaţia: pentru români, scoaterea verighetei este ceva mult prea personal. E ca şi cum ai cere angajatului să se despartă de soţ/soţie. Mă rog, chestie de interpretare. După ce ne-am lăsat în sala de conferinţe genţile, bijuterile, ceasurile, am fost costumaţi stas: halate albe, botoşi peste încălţăminte, bonete roşii pe cap (culoarea semnalează angajaţilor că suntem musafiri), ochelari de protecţie şi dopuri de urechi (pentru a le folosi în zonele unde zgomotul era la un nivel ridicat – mie, sincer, nu mi s-a părut atât de ridicat, dar, deh, musafirii trebuie protejaţi).

În camera de control

După echipare, a urmat o mică introducere. Aşa am aflat, de exemplu, că se ajunge la forma de iaurt şi smântână, aşa cum le consumăm noi, după ce laptele combinat cu anumiţi fermenţi e introdus în recipientele cu pricina, apoi este lăsat la fermentat un anumit număr de zile, la o anumită temperatură, în funcţie de produsul finit. De exemplu, laptele care trebui să se transforme în iaurt, e lăsat la fermentat 6 ore, la temperatura de 41 grade. Apoi stă în depozit o zi- o zi jumătate la 4 grade, şi, după ce primeşte OK-ul de la laborator, pleacă spre magazine. Pentru a obţine smântână, în recipientele cu pricina se toarnă lapte, se lasă 14 zile la fermentat, la 25 de grade. Sincer, am rămas şocată când am văzut că în găletuşele de smântână ”Casa bună” era lapte şi nu smântâna aceea consistentă pe care o ştiam eu.

Prima orpire – o sală plină de ţevi şi cazane din inox. Din cauza zgomotului nu prea am putut auzi cele spuse de ghidul nostru. Oricum, eu fiind certată cu cifrele şi cu datele tehnice, nu am reţinut mare lucru din informaţiile oferite de el. Aşa că am spus pas.

Distracţia maximă a fost, însă, în zona de ambalare. Unde, practic, am văzut cum ajunge laptele în recipiente, cum sunt acestea capsulate, ambalate şi apoi transportate spre depozit. Primul contact a fost cu maşinăria care ”face” iaurtul Nutriday.

Apoi am văzut şi iaurturile Cremosso…

…dar şi recipientele în care sunt depozitate diverse gemuri care se pun în iaurturile cu fructe – deci, da, se folosesc gemuri, şi nu alte bazaconii.

În zona în care se ambala Activia, m-a amuzat maşinăria cu capace:

Nu, nu se extrag numerele la Loto, şi nici cele de la Bingo, ci aşa sunt transportate capacele recipientelor de Activia la ”destinatar”.

Ah, şi am mai văzut ceva funny, dar cu care cei de la Danone se pot mândri:

După plimbarea din fabrică, ne-am aşezat din nou la vorbă cu specialiştii Danone. Aşa am mai aflat următoarele:
– În 1919 Isaac Carasso a înfinţat Danone. Numele firmei nu este ales întâmplător: Daniel, fiul lui Carasso era alintat Danone… Pentru alte detalii istorice, intraţi aici
– Materia primă, adică laptele, vine de la 57 de furnizori – fermieri.
– Laptele, ca să ajungă pe poarta fabrici, trece printr-o serie de teste. Contează nu doar cu ce creşti vitele, ci şi mediul înconjurător, dacă ferma e sau nu într-o zonă poluată. Un alt test important e cel al antibioticelor din lapte. Pentru a se asigura că laptele nu e tratat cu antibiotice, se fac trei teste: 1 şoferul Danone testează laptele în poarta fermierului; 2. La descărcarea în containerele din curte se fac alte teste rapide; 3. În fabrică se fac teste amănunţite. Dacă se detectează existenţa antibioticului, laptele e trimis înapoi la fermier.
– Pentru fabricarea produselor Danone nu se foloseşte doar laptele de la fermieri, ci şi laptele praf. Dar numai în anumite cazuri: există anumiţi parametri pe care trebuie să îi îndeplinească laptele folosit în procesul tehnologic. Pentru că în anumite perioade ale anului, concentraţia de proteine din laptele de vacă e mai mică, cei de la Danone folosesc laptele praf pentru a respecta aceste standarde impuse
– Laptele, după ce e încărcat în acele containere uriaşe, e fiert la 90 de grade pentru a ucide orice eventual babau din el, apoi se ţine la analize o zi
– Fermenţii se ţin la rece la minus muuulte grade într-o cutie mică şi arată ca nişte pufarine

– Fabrica a demarat o serie de programe de susţinere a micilor fermieri producători de fructe, astfel încât să ia fructele pentru iaurturi direct de la ei, şi să nu le mai importe din Polonia. Practic, pentru că pentru fermierii noştri e mai convenabil, ei exportă fructele în Polonia, acolo se fac gemurile, care se exportă în… România. Deci, practic, iaurturile cu fructe se fac din gemurile polonezilor făcute din fructe româneşti

Vizita s-a încheiat cu o degustare de Danonino-Brânzică de casă, un nou produs, destinat copiilor cu vârste între 6 luni şi 4 ani, care e realizat special pentru români în… Polonia. De ce? Pentru că la noi nu există tehnololgia necesară producereii lui… S-a lucrat cam un an şi jumătate până la obţinerea formulei actuale a produsului. Mie, personal, mi s-a părut OK. Când mi s-a spus că e brânzică, mă aşteptam să fie ceva înecăcios, uscat… ceva bleah! Dar, am avut parte de o surpriză. Plăcută. Am descoperit ceva ”pufos”, ca o smântână mai consistentă, care aluneca uşor pe gât. Nici dulce, nici acrişor. Bun. Şi Alexiei i s-a părut bun, atât de bun, că a ras un pot în doi timpi şi trei mişcări. Singurul inconvenient… de fapt două: 1. E ambalat într-un recipient foarte mic 2. Potul nu e colorat, ci alb, cu un Dino 3 D, dar tot alb. Fii-mea e atrasă de tot ce e colorat, şi, în timp ce mănâncă din iaurt, analizează atent recipientul/eticheta. Ba chiar eu îi arăt culorile, i le nominalizez, iar ea repetă. Deci, pentru noi, savurarea unui iaurt are şi scop educaţional… Dar, mai multe detalii despre noul produs în viitorul apropiat…

La plecare, nu am putut rata ocazia de a mă fotografia cu văcuţa din curtea fabricii… Muuuuu