Cu ochii încă lipiţi de somn, Alexia a coborât repede din dormitor când l-a auzit pe tati strigând întruna: “A venit Moşul, a venit Moşul! Hai să desfacem cadourile!”. Uşor reticentă la început, Alexia s-a apropiat de brad, privind uimită pachetele ambalate în hârtie roşie. Apoi mă împinge pe mine de la spate să le iau, să le desfac. 😉 Nici explicaţia că sunt ale ei nu a convins-o să se aplece să le ia. Aşa că am sfâşiat hârtia în echipă.
Elmo a fost mai mult pe placul nostru, al părinţilor. Tubul cu plastilină Dough + forme pentru modelat a fost un adevărat succes – le ia peste tot. Chiar şi în vizită la mamaie Mona a vrut să-şi ia plastilina. Nu s-a jucat cu ea, dar a vrut să o ştie aproape 😉 Spre deosebire de alte tipuri de plastilină, asta mă încântă şi pe mine din două motive: e foarte moale, deci uşor de modelat, dar şi NELIPICIOASĂ! Vechea plastilină o dezlipeam cu ajutorul cuţitului de pe parchet, gresie, masă. Pe asta doar cu degetele…
Foarte tare s-a bucurat când a desfăcut acest aparat de împletit părul. Nu pentru combinaţiile de codiţe pe care i le pot face cu el. Ci pentru că are pe el un abţibild cu “Pantome” (= fantome), fantome de care s-a îndrăgostit din reclamele de pe Disney… Aparatul e foarte practic, util şi foarte uşor de utilizat. Doar să ai un copil care să stea să-i împleteşti codiţe 🙂
Cutiuţa muzicală cu balerină i-a plăcut taaare mult. Şi singură a descoperit că trebuie să învârtă de cheiţă ca să cânte muzica pe care să danseze balerina îmbrăcată “cu ochiţa aia tupidă” (= cu rochiţa aia stupidă). Deşi e o cutie pentru bijuterii, clame, clămuţe, Alexia a decis să o utilizeze pentru păstrarea… plastilinei 🙂 Aşa că, în loc de inele, clame sau moaţe pentru păr, când deschizi sertăraşul vei descoperi plastilină…
Craciun fericit! Sa va bucurati ca sunteti impreuna, ca aveti o minunatie de fata si puteti sa credeti in magie alaturi de ea…
Mulţumim frumos!
sarbatori frumoase va doresc si multa bucurie! bucuria copilului si uimirea in fata cadourilor primite este cel mai frumos moment al sarbatorilor.
Daaa, bucuria ei chiar e cel mai frumos moment al sărbătorilor. Ah, şi mai e unul: mândria de pe chipul ei după ce a dat câte ceva colindătorilor