A treia serbare, a doua tură de bocit (din partea mea)

 

Nu mă învăţ minte, nu mă obişnuiesc, tot bocesc când îmi văd odorul scump. La prima serbare a Alexiei, cea de anul trecut, am bocit. La a doua, nu am avut timp. A fost prea scurtă. Acum, la serbarea de Crăciun 2014, am bâzâit, dar pe ascuns, discret. Mi-am zis eu ”Zoe, fii bărbată!”, dar n-a funcţionat. Eram prea mândră de minunea mea de copil, care era acolo, în faţa mea, îmbrăcată ca o prinţesă, care-mi trimitea bezele în gura mare, stricând ”fengşuiul” serbării şi strigând ea de acolo ”Mami, ia o bezea”, urmând apoi binecunoscutul gest.

De bocit, am bocit la faza cu bezeaua, dar şi când am văzut-o valsând. Am râs, cât de caraghioşi sunt picii dansând, dar am plâns şi de emoţie… ştiţi voi, doamnelor, despre ce fel de emoţii vorbesc eu aici

Valsul ca valsul, dar când a spus poezia, a fost ”crimă”. Unde a tot comentat că nu aude ce spuneau colegii care au recitat înaintea ei, viteaza mea a părut că a descoperit brusc că poate da volumul la minim 😉 :

Dacă nici voi nu aţi auzit ce a recitat, iată aici poezia:

Ca şi la precedenta serbare, Alexia a simţit nevoia să se laude cu pantofiorii ei. Drept urmare, şi-a tot ridicat picioarele să îşi admire pantofii, dar să le arate şi băieţilor de lângă ea (???) cât de strălucitori sunt umblătorii ei. Unii au băgat-o în seamă, alţii nu

Şi-a ridicat şi de data aceasta rochiţa, dar nu în faţa Moşului (ca anul trecut), ci doar atunci când voia să se aşeze pe scaun. ”Să nu se stlice”, mi-a explicat ea ulterior de ce îşi tot punea poalele în cap, deşi eu i-am tot spus că nu e cazul să îşi ridice rochia, ci că poate sta pe ea bine merci. Dar nope!

 

Ca orice părinte în ziua serbării, am încercat să mă trag în poză cu odorul. O poză de pus în ramă, cu un copil care să stea la cadru şi, de preferat, să şi zâmbească. Ce, credeţi că mi-a ieşit?

Nici în poza de familie nu a fost chip să stea cuminte. Doar cu Alexia ”săltată” am putut să ne tragem toţi trei în poză.

Ai fi zis că într-o zi în care a sărit peste somnul de prânz şi cu emoţiile serbării, Alexia ar fi picat lată de oboseală după ce s-a terminat petrecerea de la grădi. Dar nu! De cum a ieşit din sala de festivitate, ea a făcut asta:

Abia-abia am surprins-o, pe hol, într-o poză statică…

 

Şi, dacă tot e vorba de serbarea de Crăciun, nu pot rata întâlnirea cu Moşul:

Nu închei fără să mai postez încă unul din multele filme în care Alexia cântă şi dansează 🙂

Hai, şi încă o poză 🙂

5 Comments

  1. Draga mea Cristina, am ras cu lacrimi atat la filmulete dar si la ce ai scris tu !
    Alexia este un copil minunat si cu energie in ea cat pentru doi adulti ! 🙂
    Am ras la rochita ridicata, la dansul stangaci, la cursa de pe hol, la admiratul pantofiorilor … este fenomenala !
    Sunteti minunati toti trei ! 🙂 Asa ca poza de pus in rama merge a doua in care esti tu cu ea.

  2. Frumoase toate pozele, videoclipurile si expresiile unei adevarate mame.
    Eu am un baietel de 4 luni, dar odata cu blogul tau o sa imi doresc si o fetita
    Tineti-o tot asa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: