Am intrat în a doua săptămână de răsfăţ cu ocazia aniversării a 3 ani de blog. De data aceasta, cei care vă oferă cadouri sunt organizatorii BABY EXPO, expoziţia pentru copii şi (viitoare) mămici . Cadoul: 40 de invitaţii pe baza cărora puteţi intra la cea mai mare expoziţie dedicată gravidelor, mămicilor şi copiilor.
Ediţa de iarnă, cu numărul 41, a BABY EXPO se va desfăşura în zilele de 5, 6, 7 şi 8 decembrie la Sala Polivalentă din Capitală. În zilele de 5, 6 şi 7 decembrie porţile sunt deschise între orele 10 – 19,00. Doar în ultima zi programul e ceva mai scurt, adică până la ora 16,00.
Prin intermediul Blogului mamei începătoare, organizatorii BABY EXPO vor să vă ofere cadou 40 de invitaţii la această expoziţie. Ca şi până acum, vom alege norocoşii cu ajutorul random.org. Vor fi 20 de câştigători, care vor primi câte 2 invitaţii de căciulă.
Mecanismul de înscriere în cursă e simplu:
- daţi share acestui post pe pagina voastră de Facebook, adică puneţi un link cu pagina acesta pe pagina personală de FB sau pe blog. Sau apăsaţi direct pe pictograma albastră cu litera F de la finalul acestei postări, apoi click pe butonul “Share this”.
- daţi (dacă nu aţi făcut-o deja) Like şi Share paginii oficale de Facebook a celor de la BABY EXPO. Şi, dacă vreţi, mă puteţi „lovi” şi pe mine cu un Like la pagina oficială de Facebook a Blogului mamei începătoare
- Reveniţi aici şi lăsaţi un comentariu cu linkul către pagina voastră de Facebook unde aţi dat share acestei postări. Pentru cei care nu ştiu cum să dea linkul direct către share-ul de pe pagina personală de FB, iată ce aveţi de făcut, pas cu pas:
Toate astea le puteţi face până la data de 17 noiembrie 2013, ora 00.00
Numele celor 20 de fericiţi posesori a câte două invitaţii de persoană la BABY EXPO vor fi anunţate în cursul zilei de 20 noiembrie. Apoi, până CEL MAI TÂRZIU 26 noiembrie, cei 20 de câştigători sunt rugaţi să trimită numele complet din buletin la adresa cristina.ologeanu@gmail.com. Datele vor fi retransmise organizatorilor în vederea întocmirii listei cu numele câştigătorilor. Cu buletinul în dinţi, cei 20 de câştigători se vor prezenta la Casieria2 a Sălii Polivalente în oricare din zilele expoziţiei, vor spune că au câştigat două invitaţii la concursul de pe Blogul mamei începătoare, iar doamna de dincolo de geam va verifica dacă sunteţi pe listă, apoi vă va înmâna invitaţiile.
Din respect pentru ceilalţi doritori, vă rog să NU vă înscrieţi de mai multe ori pe listă.
Vă mulţumesc
chiar avem nevoie de invitatii,ne-am inscris deja la concursul de mers de-a busilea si vrem sa ajungem neaparat! multumim pentru ocazie! pupici!
FB: https://www.facebook.com/mariana.dumitrescu.35/posts/3739090652716
baby expo&you sunteti demult in lista prietenilor mei!
https://www.facebook.com/roxana.serb.1
https://www.facebook.com/maganu.costel/posts/10151472874742706
https://www.facebook.com/ankadaus.alexandrescu/posts/540549056040130
ankadaus alexandrescu
https://www.facebook.com/roxana.hortolomei/posts/10201751558823753
Multa bafta tuturor!
Buna ziua dragi prieteni, dorim o invitatie nu de alta dar sa vina si la noi mosul pentru ca am fost cuminti si meritam! Mult succes tuturor!
FB: https://www.facebook.com/buzurinn/posts/10151984376508258
https://www.facebook.com/ioana.baconi/posts/632294270146588
https://www.facebook.com/alina.osiac/posts/706393129378988
https://www.facebook.com/mari.branescu/posts/472678949514527
LIKE PAGINI TALE,SHARE CONCURS,NUME MARI BRANESCU
https://www.facebook.com/pages/Blogu-mamei-%C3%AEncep%C4%83toare/203831176311133?hc_location=stream#!/andreea.talaghir/posts/10202179683309362
https://www.facebook.com/geanina.negrea.5/posts/10200803721235722
https://www.facebook.com/daniela.durbaca.patranoiu/posts/10200650090797113
https://www.facebook.com/lavinia.raicu.5/posts/627355407303067
Lavinia Raicu
RADU DUMITRA-IOANA
https://www.facebook.com/Daneza1971/posts/580903031964923
Sa fie cu noroc.
https://www.facebook.com/raluca.tudorhaiden/posts/681945028496121
Manea Aleksandra
https://www.facebook.com/aleksandra.manea/posts/10202211356743757
Multumesc pentru sansa oferita!
https://www.facebook.com/marianadumitrescu11/posts/697698266908772
http://www.facebook.com/cristiana.moldovan.73/posts/553656021381881
https://www.facebook.com/anamaria.vasiledinu/posts/673947495971262
https://www.facebook.com/apostoiu.mihaelaflorentina/posts/635043146547819 Mihaela Florentina Apostoiu
https://www.facebook.com/ciobaca.lucian
https://www.facebook.com/andreea.girda?ref=tn_tnmn
https://www.facebook.com/violeta.macovei.98/posts/10151962056824000
https://www.facebook.com/pam.pam.716970/posts/251087468378766
https://www.facebook.com/conti.marisa/posts/620856564627886
https://www.facebook.com/crina.unguras/posts/10151994613773879
https://www.facebook.com/dulceata.deportocale/posts/1420143994881489
multumim de concurs
share FB: https://www.facebook.com/aroxandi.stefan1/posts/653822841316676
https://www.facebook.com/mariana.dodonof/posts/586160998100019
https://www.facebook.com/raamm2/posts/10152066363052755
https://www.facebook.com/mihaica.aurica/posts/178291332365299
https://www.facebook.com/claudia.m.alexe/posts/675997172425073
Multumim Mult si bafta tuturor, abia asteptam!
https://www.facebook.com/toplyalx/posts/10200623994705535
https://www.facebook.com/antonio.mihaica/posts/10202275056898523
https://www.facebook.com/maria.ginerica/posts/173458549528581
bafta tuturor si sa ne vedem la targ!
i’m in 🙂
https://www.facebook.com/ramona.toncu/posts/10200314781031210
https://www.facebook.com/roxana.traciuc/posts/726524690714311
https://www.facebook.com/roxana.traciuc/posts/726524690714311
https://www.facebook.com/mihaela.gza/posts/10200903766739126
https://www.facebook.com/elena.popa.33/posts/605355789501715
https://www.facebook.com/elena.popa.33/posts/605355789501715
https://www.facebook.com/marian.isarescu/posts/247674815395216
Am dat! Chiar vreau sa ajung sa ii cumpar nepotelei mele care se naste la sf acestei lunii max inceputul lunii vitoare! Abia astpept!!!
Imi cer scuze acum am vazut ca nu am pus link-ul bine https://www.facebook.com/marian.irina.isa/posts/247674815395216.
Chiar vreau sa ajung sa ii cumpar nepotelei mele care se naste la sf acestei lunii max inceputul lunii vitoare! Abia astpept!!!
https://www.facebook.com/ale.elena.3/posts/10202356374728333 fingers crossed