4 moduri prin care pisicile fac mișto de oameni

Am primit, zilele astea, un comunicat de presă din care am aflat că, începând de luni, 15 iulie, de la ora 09:45, la Boomerang începe un serial de desene animate nou nouț. “Taffy” se numește el. Dar ce mi-a atras atenția este povestea. Un raton se preface că este pisică pentru a se bucura de tot răsfățul pisicesc pe care i-l poate oferi o doamnă bogată.

Mă rog, nu despre serial vreau să vă vorbesc în mod special. Dar scenariul serialului m-a pus pe gânduri. Și am comparat nebuniile pe care le face ratonul cu tâmpeniile pe care le face pisica mea grăsancă, pe nume Kyra. Și am încercat să facă o listă cu ce pătimesc eu, dar și cei care au pisici în casă, în general. I-aș numi stăpânii pisicilor. Dar, dacă ne gândim mai bine, de fapt, ele, pisicile, sunt stăpânele, iar noi, bipezii, suntem sclavii lor.

Vă mai spun doar un lucru, apoi trec la lista scurtă a ”chinurilor iadului” la care mă supune pisica mea. Pe Facebook, fac parte dintr-un frumos grup de pisicari, adică oameni care au pisici. Aici, pe grup, printre altele, ne povestim unii altora prin câte trecem noi de dragul frumoaselor feline pe care le avem. Și mai toți recunoaștem că suntem sclavi. Dar, ce-i drept, este o sclavie plăcută, zic eu. Deci, oarecum, e asumată treaba asta cu sclavia, nu?

Bun, să purced la lista promisă. Iată doar patru situații în care eu sunt luată la mișto de pisica mea:

1. Nu eu mângâi pisica, ci ea îmi permite să o ating.

Să dezvolt puțin, nu? Ei bine, atunci când vreau să o iau în brațe, să o pup, să o alint, ghici ce? Nu vrea ea! Treaba asta cu mângâiatul îmi este permisă doar când vrea pisica. Și cum vrea pisica.

2. Apa din castronul ei nu este bună de băut, chiar dacă e proaspătă.

Am pus prin casă tot felul de recipiente cu apă. În locuri diferite. Să se hidrateze Măria Sa, Pisica! Zilnic schimb apa. Daaaar… ghici? Kyra nu bea din ele. Sau din altele puse pe jos. Mai bună e apa din cana lăsată pe masă de mine sau de Alexia. Daaaaar și mai bună este apa de la… robinet, sau de la duș. Ei, și aici e o întreagă poveste, un ritual în care ea, pisica mea, mă joacă așa cum vrea ea. Mai jos, un exemplu.

3. Cel mai important este să se respecte programul de somn. Al pisicii, nu al omului.

Cei mai mulți pisicari, inclusiv eu, știu fooooaaarte bine la ce mă refer. La veșnicul chin la care ne supun felinele noastre. Ziua, ele dorm și sunt tare ciufute dacă le trezim. Noaptea, însă, au chef de joacă… și, prin urmare, ne trezesc. Că doar ele sunt odihnite, nu? Iar sclavul biped trebuie să îi acorde atenție. Așa și Kyra mea. Invariabil, între orele 04.00-06.00 are chef de vorbă și de joacă. Miaună, aleargă prin casă și, pentru că e o grăsună, e logic că se aude ca și cum elefantul ar sări coarda pe podeaua mea. Dacă aleg să o ignor, vine peste mine, în pat. Cu botul aproape lipit de fața mea, începe să miorlăie. Și miau, și miau, și se alintă cu capul de mine… până vede că deschid ochii și îi vorbesc. Neața!

4. Cedez locul pisicii

Aveam și eu un fotoliu în cameră pe care, ca tot omul, aruncam lucrurile cu gândul să le adun, la un moment dat. Am folosit timpul trecut dintr-un motiv bine întemeiat: fotoliul acela nu mai este al meu. El îi aparține Kyrei. Și, deci, pentru că Majestatea Sa, Pisica, are mereu prioritate, pe acel fotoliu doarme doar ea. Dacă e ceva pus pe el aterizează pe podea. Și, firește, dacă sunt de față și îndrăznesc să îi zic să nu le dea jos, mă trezesc cu un mieunat ce parcă spune ”Ia mai tacă-ți fleanca. Ăsta e locul meu! EU fac regulile!”. Firește, și o privire ucigătoare.

Astea sunt doar patru dintre fițele Măriei Sale, Pisica. Sunt mai multe, firește. Daaaar, oricât m-ar chinui ea, oricâte treziri prea matinale, zău că nu pot să mă supăr pe ea. Cum spuneam ceva mai sus, recunosc că sunt sclava pisicii mele și mă supun cu plăcere ordinelor ei. Asta pentru că viața cu cel puțin o pisică în casă este atât de frumoasă!

Și, dacă tot am pomenit, la început, de noul desene de la Boomerang, ”Taffy”, vreau să vă zic că merită să vă uitați. Asta pentru că situațiile din serial vă vor amuza teribil! Un fel de leapșă à la Tom și Jerry sau sau Looney Tunes.

Dacă vă întrebați cum reușește un raton să se dea drept pisică (așa cum am scris în primul pragraf), vă explic acuș-acuș. Scraggs este un raton… maidanez. El mănâncă din gunoaie. Așa ajunge și la conacul doamnei Maimult, o femeie în vârstă dar foarte bogată. Ratonul vede cât de mult îl răsfață aceasta pe câinele ei, Bentely. Cum se uita el la câtă mâncare primea câinele, la ce viață de lux duce acesta, ratonul este străfulgerat de o idee – să se deghizeze într-o pisică adorabilă și să se infiltreze în conac, unde ar avea parte de o viață fără griji. Își pune la gât o fundă elegantă, pe care o găsește în gunoi, și se prezintă la conac. Firește, ratonul știe să spună și miaaaauuu. Fermecată de ”pisicuța” găsită, doamna Mai mult o ia în casă. Câinele face tot posibilul să îi arate stăpânei că ”pisicuța” este, de fapt, un raton – animal de care femeia se teme. Iar între ratonul-pisică și câine se creează tot felul de conflicte.

Sper că v-am făcut curioși. Așa că vă invit să fiți cu ochii pe Boomerang! Din 15 iulie începe serialul “Taffy”, ce va fi difuzat la în fiecare zi, de la ora 09:45. Eu zic că vă veți amuza și voi, adulții, nu doar copiii.

Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag. Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).

Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.