35

Asta e cifra pe care o voi spune de azi încolo când voi fi întrebată ce vârstă am. Mult, puţin, nu-mi dau seama. Dar un lucru e cert: în ăştia 35 de ani am realizat ceva. E suficient să spun că am făcut un copil. Pentru că Alexia e cea mai importantă realizare a mea (cu ajutorul şi contribuţia nepreţuită a lui Tibi, fireşte!)

Când o privesc pe Alexia, îmi dau seama că nu am trăit degeaba pe acest pământ. Văd în ea raţiunea mea de a fi. Datorită ei am început să cred în miracole, în minuni, pentru că asta e ea: o minune, un miracol care s-a înfăptuit atunci când am pierdut şi ultima speranţă de a deveni mamă.

Acum îmi dau seama că, de fapt, Dumnezeu mă iubeşte nespus: mi-a dat o fiică, un soţ formidabil şi mi-a îndeplinit muuuulte dintre dorinţele mele. Chiar multe! De exemplu, de  mică mi-am dorit să mă mărit cu prima mea mare dragoste. Aşa visam eu la vârsta inocenţei. Ei bine, Tibi a fost prima mea mare dragoste (el nu ştie asta, abia acum o află). Chiar dacă am mers pe drumuri  diferite, fiecare cu viaţa lui, până la urmă tot ne-am revăzut. Şi, iată, la mai bine de 20 de ani de când ne cunoaştem formăm o familie. Una frumoasă, zic eu, chiar dacă îl mai cicălesc, boscorodesc, chiar dacă ne mai ciondănim… Dar ăsta e farmecul.  Deci Dumnezeu mi-a dat ce am dorit.

În mare, wish list-ul meu are foarte multe căsuţe bifate. Ce-i drept, nici eu nu mi-am dorit luna de pe cer. Mi-am dorit o familie – o am, o casă – o am, o maşină – o am. Sincer, nu cred că ar mai trebui trecut şi altceva. Bine, fireşte, îmi doresc şi mă rog ca famila mea să fie sănătoasă, ca persoanele dragi să fie şi ele bine.

Acum îmi mai rămâne o maaare dorinţă: să îmi văd fata crescând frumos, să o văd pe picioarele ei şi să ajung să spun: “Nu-mi fac griji, e cu capul pe umeri, ştie ea ce face”. Dar să nu ne grăbin, zic. Până atunci e drum luuung.

Cred că acum e momentul să îi mulţumesc (din nou) lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat, familiei mele, care m-a crescut aşa cum a putut, cu maaaaaari sacrificii şi renunţări, lui Tibi, pentru că îmi este aproape şi mă suportă cu stoicism (ştiu, sunt greu de suportat pentru că sunt cicălitoare, capricioasă, căpoasă şi cobe). Şi mai trebuie să le mulţumesc tuturor oamenilor care mi-au fost alături de-a lungul timpului, care mi-au întins o mână de ajutor atunci când am avut nevoie, care mi-au dat sfaturi bune, m-au ajutat să mă adun atunci când mă simţeam pierdută, care m-au făcut să râd când credeam că totul e numai  bullshit. Ce să mai, MULŢUMESC PENTRU TOT!