Ieri am avut parte de MEGA-DISTRACŢIE la petrecerea de aniversare a 3 ani de la înfiinţarea locului de joacă Zorky’s Planet, din AFI Palace Cotroceni. De acest loc am aflat anul trecut, când am participat, fără Alexia ce-i drept, la inaugurarea primului roller coaster indoor din Europa. Anul acesta mi-am luat şi mândreţea de fată cu mine. A avut parte de un răsfăţ la cote maxime. De departe cel mai tare i-a plăcut în trenuleţ (era de aşteptat).
Cum a fost, ce am făcut, dar şi imagini grăitoare voi publica zilele acestea. Deocamdată vă ofer un demo: un filmuleţ făcut de organizatorii evenimentului, adică ADPM PR.
I-a plăcut atât de tare că m-a târât în trenuleţ vreo 6 ture. Cel puţin de atâtea îmi amintesc eu… După a doua tură, băieţii de acolo deja îmi zâmbeau când coboram şi îmi spuneau: ”Ne vedem în cinci minute doamnă!”. Clar, Alexia a fost vedeta serii 🙂
Dacă aveţi impresia că sunt singură în vagon, vă invit să priviţi mai bine! E şi Alexia pe-acolo, pe lângă mine. Urmăriţi săgeata 🙂