Primul copil, un test dur pentru relaţia de cuplu

Un copil, pentru multe dintre noi, este un motiv de bucurie. Venirea lui pe lume îţi dă sentimentul de împlinire, de realizare. Atunci când ai un copil, ştii că nu ai trăit degeaba. Ai toate motivele din lume să te consideri fericită, să zâmbeşti şi, oricât de stresant şi obositor e rolul de mămică, accepţi toate aceste sacrificii cu drag. Cu mare drag de puiul tău.

În fond şi la urma urmei pentru copilul tău eşti dispusă să faci orice. Absolut orice, numai să-i fie lui bine. Multe dintre noi, însă, suntem acaparate (aproape) total de rolul de mămică, ne consumăm toată energia pentru pui, şi nu de puţine ori ajungem să lăsăm relația de cuplu pe planul secund. Azi aşa, mâine la fel… şi uite aşa trec lunile şi anii. Apoi te întrebi de ce s-au răcit lucrurile, de ce soţul nu mai el la fel de tandru ca la începuturi? Răspunsul? Vine de la psihologul Alina Blăgoi. Soluţiile? Tot de la ea…

”Specialiştii în ştiinţele comportamentale şi antropologie au demonstrat că, după sosirea primului copil, viaţa de cuplu este modificată de o mulţime de factori. Femeia suferă o serie complexă de modificări atât pe plan neurohormonal, cât şi psihologic, biopsihologic şi comportamental. Realitatea este că bebeluşul atrage multe schimbări în viaţa de cuplu, ce se vor produce inevitabil.

După naştere, atenţia mamei este îndreptată în întregime asupra bebeluşului. Venirea pe lume a copilului modifică structura întregii familii. Centrul universului devine copilul şi părinţii sunt dispuşi să-şi sacrifice relaţia pentru a asigura bunăstarea copilului. Trecerea de la statutul de cuplu la cel de părinţi nu este fără consecinţe.

Pe lângă satisfacţie şi împliniri, există şi aspecte mai puţin plăcute; multe familii şi cupluri au avut de suferit după naşterea copilului din cauza lipsei de intimitate, neglijării partenerului, schimbării complete a programului, instalării depresiei postpartum, oboselii, lipsei de ajutor din partea familiei, dificultăţilor materiale şi financiare, mariajului conflictual sau tensiunii din cadrul familiei.

Odată cu apariţia bebeluşului, una dintre schimbările majore este aceea că partenerii nu mai petrec la fel de mult timp împreună. Mamele au tendinţa să devină hiperprotective, să se concentreze asupra copilului care o solicită şi are nevoie de atenţie acesteia, în timp ce partenerul poate să fie neglijat.Venirea pe lume a unui copil pune la grea încercare relaţia dintre cei doi parteneri.

Studiile au demonstrat că cel mai important factor care influenţează relaţia de cuplu după venirea copilului este calitatea relaţiei pe care au avut-o înainte, respectiv problemele din cuplu. Cuplurile care aveau o comunicare deficitară înainte, vor comunica şi mai puţin, de exemplu.

Un alt factor este lipsa înţelegerii şi a comunicării dintre parteneri. Lipsa de comunicare destramă cel mai adesea cuplurile. Grijile şi nemulţumirile pe care ambii parteneri le inhibă şi nu reuşesc să le împărtăşească cu partenerul duc la erodarea relaţiei. Cel mai important element este comunicarea, deoarece o relaţie tensionată între părinţi poate dauna relaţiei pe termen lung. Cuplurile care înainte de venirea copilului au avut o relaţie mai puţin tensionată, bazată pe comunicare şi rezolvarea problemelor s-au declarat mai fericite după venirea copilului decât înainte.

Specialiştii atrag atenţia supra faptului că, deosebit de important după naştere este somnul. Lipsa odihnei poate deregla comportamentul mamei care devine mai distantă, fie faţă de copil, fie faţă de partener. Tatăl, percepând acest fenomen de distanţare poate deveni la rândul său intolerant.

Un alt factor care influenţează viaţa în cuplu după naştere este maturitatea afectivă a soţilor.

Maturitatea afectiva presupune stabilitate emoţională, capacitatea de a oferi, altruism, capacitatea de a crea satisfacţii şi plăcere, sociabilitatea, acceptarea unui anumit grad de dependenta afectivă. etc. Soţii care în momentul căsătoriei sunt maturi emoţional vor avea şi o relaţie de cuplu satisfăcătoare pe parcursul mariajului.

Copilul „fură” timpul petrecut împreună, de aceea va fi mai puţin sau deloc timp pentru activităţile desfăşurate împreună. De obicei se întâmplă pentru că mama preferă să doarmă cu bebele sau în camera bebeluşului. Şi, bineînţeles, „de dragul lui”, cei doi nu vor isca niciun conflict. Sentimentele sunt reprimate, nevoile de cuplu nesatisfăcute şi relaţia începe să se destrame. Copiii pot ajunge să fie pretextul înstrăinării soţiei de soţ. Există şi motive reale, cum că femeia se „îndrăgosteşte” încă o dată, şi mai profund, la naşterea copilului, şi tinde să se îndepărteze din acest motiv de soţ, îngrijind numai de copil.

Din aceasta cauză, tata poate avea sentimente de gelozie, pentru că bebele ia prea mult din timpul mamei. Dar acest sentiment îl poate avea şi pentru că simte că el petrece prea puţin timp cu bebele.

Cum pot fi evitate aceste probleme?

• să comunice deschis despre absolut orice, nu trebuie sa existe secrete sau reţineri; comunicarea sinceră şi deschisă reprezintă cheia unei vieţi fericite şi armonioase în cuplu.
• să ştie să se asculte fiecare partener; capacitatea de a se asculta fiecare partener în parte reprezintă un pas important în depăşirea anumitor crize care pot apărea în cuplu. Abilitatea de a-şi suporta unul altuia izbucnirile şi de a nu riposta în aceeaşi manieră poate ajuta cuplul să depăşească problemele şi conflictele care pot apărea;
• să ia hotărâri de comun acord, iar atunci când sunt păreri contradictorii sa fie dezbătute punând în balanţă beneficiile şi dezavantajele alegerilor fiecăruia;
• să-şi facă timp pentru relaţia lor; să nu uite că momentele în doi sunt la fel de importante ca cele acordate copilului;
• să existe un ajutor din afara familiei (angajarea unei bone ori solicitarea unei bunicii pentru a mai stea din când în când cu micuţul pentru a putea merge cu partenerul la o plimbare prin parc sau pentru a ieşi la un film, la un teatru, la expoziţii);
• să se implice în egală măsură în îngrijirea şi creşterea bebeluşului;
• să înveţe să-şi împartă atribuţiile legate de copil; este important ca în îngrijirea sa ambii părinţi să-şi asume responsabilităţi care sunt la fel de  importante: băiţa, masajul de după, cititul poveştilor înainte de culcare sau plimbările în familie;
• mama să aibă grija de aspectul său chiar şi după naştere; înainte de a fi mamă este femeie şi trebuie să aibă grija de ea; daca nu-şi acordă atenţia necesară este posibil ca partenerul să îndepărteze de ea (majoritatea mămicilor îşi dedică timpul având grijă de bebeluş şi uită să mai se îngrijească de propria imagine şi sănătate);
• să se răsfeţe partenerii zilnic, fie cu un dans în doi, fie cu o floare, fie cu o îmbrăţişare caldă.”