1 mai muncitoresc la munte

Nici n-am rupt bine turta fetei, nici n-am apucat s-o certăm bine pe bunica pentru bretonul tuns cu ciobul pe care i l-a făcut Alexiei, că a trebuit să facem iar bagajele. Destinaţia: vila Bran Panoramic, la 2 paşi de castelul Bran pentru o mini vacanţă binevenită, un cadou oferit de naşi şi de nişte prieteni ff apropiaţi şi ff dragi. Aici am venit cu un scop clar: să ne distrăm de 1 mai muncitoresc. Dar, vorba proverbului, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg.

Şi asta pentru că gâgâlicea a avut alte planuri pentru noi, respectiv, a fost atât de mârâită, încât a fost nevoie să ne izolăm cu ea în cameră pentru a se calma. Şi uite aşa am ratat noi prima seară de mega distracţie, cu dans şi karaoke pe cinste. În schimb, în a doua seară, deşi s-a comportat mai mult decât bizar (mi s-a spus că a fost deocheată), Alexia a dormit tun. Cu toate astea, pentru a fi sigur că nu se va trezi şi va începe să plângă, tati a spus că stă el cu fata în cameră, apoi m-a gonit la party-ul de la parterul superbei vile. Cu această ocazie am constatat un lucru trist: am îmbătrânit, nu mai am acelaşi chef de dans şi de nebunii ca înainte. Practic, după vreo 2 ore de stat la chef, m-am retras în cameră, în timp ce ceilalţi au chefuit de zor în continuare.

Cam atât despre noi. Acum despre vacanţă din perspectiva piticaniei. De cum am ajuns, am îmbrăcat fata adecvat temperaturei scăzute de afară şi… am “abandonat-o” în iarbă – primul contact dintre fundul ei şi iarbă. Până acum a călcat iarba din parc, dar nu a avut intenţia de a se aşeza în fund. În schimb, la munte, prima pornire, de cum a văzut numai verde în jurul ei, a fost aceea de a se trânti în fund. Am încercat eu să o conving să stea pe geaca mea, în ideea că, poate, e prea rece pământul, dar n-a ţinut figura.

După ce a analizat câteva fire de iarbă, a pornit marşul în 4 lăbuţe. A cercetat amănunţit traseul, a vrut să guste din decor, apoi a întins mâna, semn că voia să o ridic.

În timp ce noi ne făceam de treabă, tati s-a pus pe făcut grătarul. Prima porţie de mâncare a fost, fireşte, pulpa de pui pentru Alexia. Abia aşteptam să văd reacţia piticaniei la descoperirea noului gust. Dezamăgire totală – Alexia nu ne moşteneşte, nu e fan grătar. S-a strâmbat, a scuipat cât colo bucăţica de pui. Am încercat din nou, de data asta cu o bucată mică-mică de la mijlocul pulpei, în ideea că, poate, nu-i place partea aceea care a intrat în contact cu grătarul. Aceeaşi reacţie. Am zis că nu-i bai, papă mama (ca de obicei) ce nu vrea fata, iar a doua zi mai pot face o încercare. Degeaba. Nu a vrut şi pace! Să sperăm că, între timp, se va da pe brazdă, nu de alta, da’ noi suntem „gratargii” de fel :).

Partea şi mai amuzantă a vacanţei a fost de departe modul în care Alexia a alergat după Taz şi Solo, căţeii unor prieteni. Deşi au un aspect fioros, cei doi s-au dovedit a fi partenerii ideali de joacă pentru fi-mea. Şi asta pentru că au lăsat-o pe pice să le facă tot ce a poftit sufleţelul ei: să-i tragă de cozi, de urechi, de fălci şi să se urce pe ei. Ba chiar, dragii de ei, dacă trecea ceva timp şi Alexia nu-i băga în seamă, veneau să ceară atenţie. Ce m-a impresionat în mod plăcut a fost că, de câte ori erau pe lângă Alexia şi ea plângea, veneau la ea să o verifice, să o consoleze. Chiar dacă aveau chef să se joace unul cu altul sau cu stăpânii lor, când picea plângea lângă ei, veneau la ea, când unul, când altul.

Tot în această mini vacanţă, Alexia a desoperit păpădia. A fost de-a dreptul fascinată de acea floricică galbenă, pe care a contemplat-o la greu. Şi, cum ridica ochii de la floare, vedea o alta, şi fugea la ea, iar o admira, iar vedea alta, iar fugea spre ea. La capitolul descoperiri, figurează şi întâlnirile de gradul 3 cu găinile şi oile. Prima oară când a văzut găinile, nu a ştiut cum să reacţioneze: s-a uitat când la ele, fix, fără să clipească, când la mine – întrebându-mă, parcă, din priviri, „mami, ce sunt astea?”. Ah, am avut parte şi de un incident nedorit, dar teribil de amuzant: în timp ce pitica stătea în căruţ cu o bucată de pâine în mână contemplând găinile, o moţată mai tupeistă s-a apropiat tiptil de Alexia şi a încercat să-i fure pâinea din mână. Din păcate, a atins şi degeţelul fetei, care a început să orăcăie, atât de durere, cât şi de spaimă. După ce am potolit-o, de cum vedea o găină, începea să plângă – probabil asocia imaginea animalului cu durerea provocată de galinaceea tupeistă. Cât despre oi, a tot încercat să le prindă, dar nici o şansă, mioarele fugeau cât dolo de roboţelul meu.

În concluzie, a fost o vacanţă frumoasă şi mi-aş dori să putem repeta figura cât de curând şi cât mai des… dar, vorba aia, vrabia mălai visează…