XBody, antrenamentul care mi-a ”ucis” surplusul de centimetri

Sunt o pufoasă și vreau să mă tratez. Așa că am acceptat de bună voie și nesilită de nimeni să mă supun chinului. 😉 Așa că am mers să mă antrenez cu XBody. Cum anul acesta este unul în care vreau să aduc o schimbare, am zis, what the hell, să încerc și asta.

Copilul nu mănâncă legume. Cum îl conving?

Revin cu episodul numărul trei, și ultimul, al mini-serialului despre dietă, kilograme, mâncare sănătoasă. Primul episod îl găsiți aici, iar pe cel de-al doilea, aici. Azi vorbim despre cum îți schimbi alimentația. A adulților, a copilului. Aici, recunosc, avem și noi o problemă: cop

CUM SE COMBINA ALIMENTELE CA SĂ NU TE MAI ÎNGRAȘI?

Revin cu episodul numărul doi al mini-serialului despre dietă, kilograme, mâncare sănătoasă. Azi vorbim despre cum să combini alimentele ca să nu te mai îngrași. Răspunsurile vin tot de la ambasadorul în România al programului Food Revolution, creat de Jamie Oliver. Florina Badea, blogg

Vreau să slăbesc, dar îmi e greu să renunț la stilul meu alimentar. Episodul 1

Nu cred că sunt singurul om de pe planeta asta care și-a propus în repetate rânduri să scape de surplusul de kilograme. Din nou, nu cred că sunt singura persoană de pe planetă care s-a apucat de nșpe cure și nu a dus niciuna la capăt. Și iar, sunt convinsă că și-au mai spus și [&hell

”Nu vreau copil, pentru că mă-ngraş”

Asta a spus, senină, o tipă filiformă, trecută uşor de 30 de ani, unei companioane, şi ea trasă prin inel.  ”Nu-nţeleg cum unele trântesc 2-3 copii şi nu se uită în oglindă cât de diforme ajung! Nici măcar nu-şi dau silinţa să slăbească! Sau, măcar, să-şi facă naibii o lip