Prima zi de şcoală, prima şedință cu părinții

Prima zi de şcoală a Alexiei a tecut. Chiar şi prima săptămână. Și a doua. Am lăsat zilele să treacă pentru a mă lămuri în primul rând eu cum e la ea cu școala. În primul rând, prima zi de şcoală nu a fost aşa cum mă aşteptam în ceea ce ne priveşte pe amândouă. Practic, raporturile s-au inversat. Adică. Eu mă aşteptam să fiu emoționată din cale afară. Deh, o dată începe fii-mea clasa pregătitoare! Mă îmbărbătam pe zi ce trecea şi 12 septembrie 2016 se apropia. Îmi făceam probleme că nu aveam rimel rezistent la apă. Mă gândeam că voi bâzâi pe rupte, că, nah, o fată are mama!prima zi de scoala alexia

Iar mama, adică eu, a devenit tare plângăcioasă de când are minunăție de copil în ogradă. Dar, în prim zi de școală a Alexiei am fost bărbată. Zău! Nu am mai bocit.  Nu ca în prima zi de creșă, prima de grădiniță, ori ca la prima serbare a copilului.

Nu am mai bocit la școală… în prima zi. Că în a doua, a fost alta ciorbă de peşte… Am avut un nod în gât privindu-mi copilul din spate în timp ce se îndrepta spre intrarea în şcoală. Dar, iar, am fost bărbată. Cât de cât. Că o lacrimă rebelă tot mi-a scăpat 😉

Ea, în schimb, în prima zi de școală a fost tare emoționată. Atât de emoționată, încât a refuzat orice… Să o iau mai pe îndelete, zic.
Am plecat de cu dimineață spre şcoală în formulă extinsă. Şcolărița, mami, tati, taii. Şi maii în gândurile noastre. Ne-a urmărit de undeva din cer…prim-zi-de-scoala-alexia01
Alexia a fost voioasă la plecare. În maşină, ne-am dat seama că am uitat să luăm flori. Mi se părea un gest frumos să îi dăm flori doamnei. Noroc că şcoala este lângă Grădina de Sud, un rai al iubitorilor de flori. Am decis să luăm un ghiveci. Alexia l-a ales. Apoi, am mers în grădina magazinului, unde voioasa mea m-a rugat să facem o sedință foto în timp ce admira sau “mânca” plantele de acolo.

prima zi de scoala alexia1
Cu frumosul ghiveci cu flori roşii, am păsit pe poarta şcolii. Alexia prima, mândră nevoie mare cu florile în brațe. Mândră de ele a fost și în clasă.

prima zi de scoala alexia

În curte, normal, puhoi de copii şi de adulți. În primă fază, a cerut să stăm mai retrași. Nu s-a dezlipit de noi. Recunosc, am cam împins-o de la spate să mergem să vedem pe cine recunoaștem prin curte. Dar asta după porția de răsfăț și ședința foto cu mami. I-am dat un răgaz de acomodare înainte de a porni în recunoaștere.

prima zi de scoala alexia

Şi-a căutat colegii cu privirea. Colegele de la grădi, plus pe David, prietenul ei de la scara blocului. I-a găsit. Bucurie imensă! Joacă. Râsete. Alergat. Apoi suntem invitați la clasă. Copiii au fost încolonați, doi câte doi, de mânuțe. Alexia a refuzat să se conformeze. A mers singură. Ultima din coloană. Se uita de pe margine cum colegii ei se încolonau și mergeau spre clasă.

prima zi de scoala alexia

prima zi de scoala alexia

În clasă, s-a aşezat în a treia bancă de la geam, deşi, acasă, spunea ca vrea să stea lângă uşă. Oare ca să poată fugi? Cine ştie? Văzând-o în bancă, am avut un deja-vu. Din clasa a 5-a până la terminarea liceului, eu am stat în banca a treia de la geam. Cam mult în același loc, nu? Dar, având în vedere că scriu cu stânga, simțeam nevoia să stau cât mai aproape de o sursă de lumină. Ei nu i-am spus niciodată în ce bancă am stat…

A aruncat o privire în jur, apoi s-a bosumflat mai tare. Erau prea mulți adulți în jur. De vreo trei serbări încoace îmi tot spune ca are emoții când sunt mulți oameni mari în jur. Aşa că şi în prima zi de şcoală a fost emoționată. Şi irascibilă. Nu a vrut nimic, în afară de bomboanele puse pe birou de sora învățătoare.

prima zi de scoala alexia

Nu a vrut să îşi spună numele când sora a venit la fiecare copil în parte să se prezinte. Nici nu a vrut să îşi găsească “pereche” la careu. Nu a vrut să se lase pupată de sora învățătoare după ce i-a dat florile. La fel, nu a vrut să vorbească măcar cu un coleg de clasă. Bosumflici total. Până am plecat de la şcoală direct în parc.

A doua zi de şcoală a fost mai ok. Mai puțină aglomerație. După ore, o întreb cum i s-a părut clasa fără atâția părinți. Dacă a mai avut emoții. Am primit un sec “A fost bine”. Am plusat:

  • Cum sunt colegii?
  • Plictisitori…
  • Ha????
  • Cum, mami, plictisitori? Ai avut timp să vorbeşti cu toți şi aşa repede ai ajuns la concluzia asta?
  • Nu am vorbit cu niciunul.
  • Atunci, nu poți zice că sunt plictisitori până nu îi cunoşti. Vorbește cu ei mai mult timp. Aşa îi vei cunoaşte.
  • Da, bine!

Nu îi place şcoala, clar! Şi când e întrebată, de noi sau de cei din jur, dacă îi place, spune un da cu juma’ de gură. Dar nu e bai. Aşa e ea cu toate lucrurile noi. Spune că nu îi plac, apoi se dă pe brazdă. Vorba aia: pofta vine mâncând. După prima săptămână, deja avea o prietenă în clasă. Nu, nu colega de bancă.

Încă nu știm dacă stă cu fată sau băiat în bancă. Nu vrea să spună. Cât despre prietena de clasă… nu râdeți, vă rog, dar nu știe cum o cheamă. Nu a întrebat-o. Și nu, nu are prieten imaginar de clasă, căci știe ce e ăla prieten imaginar. Nu îi place 🙂

Să vă zic câteva cuvinte şi despre şedința cu părinții. Nu de alta, dar am rămas… nu aş spune şocată, că, parcă, e cam mult. Am rămas… uluită… Din ce am citit pe la prietenele mele pe bloguri sau pe FB, din ce am auzit, din ce am experimentat la gradinița de stat, şedintele cu părinții sunt ca un război. Clasa, un teren de luptă. Inamicii, fiecare în parte. Aici, însă, am descoperit (şi mă bucur enorm) parinți paşnici.

Nu vocali, nu isterici, nu cârcotaşi, nimic din ce auzisem şi trăisem până acum. Să-i țină Doamne Doamne aşa toți anii! Şi din discuțiile cu ei, ştiți voi, alea din curtea şcolii, tot oameni normali şi paşnici îmi par. Dar, nah, suntem la început. Încă în perioada de “probă”.

Vedem ce orgolii ies la suprafață când apar şi conflictele între copii, care sunt inevitabile. Arunci o să văd câți dintre ei ştiu că regulile de bază/de bun simț cu ăia mici sunt: “Ei se ceartă, ei se împacă” şi “Nu te inflama dacă odrasla mea a corectat-o pe a ta după ce a tot încasat, cuminte, de la al tău copil”.

Hai să ne auzim cu bine în prima zi de gimnaziu 😉

Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare  via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.

Dă un share:

One Comment

  1. Si noi am avut noroc tot de parinti normali si pasnici si suntem deja in al II-lea an. Vor fi la fel si in ultima zi de scoala gimnaziala, crede-ma. Daca ar fi fost altfel, pana acum ai fi aflat ?In rest, acomodare usoara sa aveti!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll Up
%d bloggers like this: