Cum să plângi cu suspine la vederea unui tablou? Nu știu. Sau, mai bine zis, nu știam că voi ajunge să mă lupt cu nodul în gât și cu lacrimile ce voiau să îmi strice machiajul făcut cu atâta trudă. Și am pierdut lamentabil bătălia…

Așa că am plâns. Am dat frâu liber emoțiilor. De fapt, nici nu știu ce m-a emoționat în așa hal: tabloul sau povestea spusă de autoarea lui. Încă mai caut răspunsul.

Alături de câteva mame minunate, m-am alăturat campaniei Philips Avent, ”Alături de tine”. Am fost rugate să povestim despre primele 1000 de zile de ”mămiceală”, despre cum am intrat noi în rândul părinților. Pentru noi, a fost un drum anevoios, după cum am povestit aici. O poveste care mă emoționează de fiecare dată când o spun. Citiți-o, dacă nu ați făcut-o deja, și veți înțelege de ce această încărcătură emoțională.

Odată terminată campania, am fost invitate toate mămicile (și un tătic) la Simbio, o întâlnire cu surprize pentru noi. Nu am bănuit și nu aș fi ghicit în veci cât de mare urma să fie surpriza ce mi s-a pregătit. Mă gândeam că va fi o întâlnire în care ni se va mulțumi pentru implicare, vom bea ceva, vom gusta ceva, ne vom fotografia… și cam atât.

Dar nu!

Ei bine, organizatorii au pus la cale ceva care, pe mine, m-a făcut knockout. Pe baza poveștilor noastre publicate pe blog și după ce ne-a urmărit paginile de Facebook, pentru a ne cunoaște îndeaproape, Ema Stanca-Macovei a realizat niște tablouri personalizate.

Am urmărit cu emoție cum fetele îşi dezveleau tablourile. Apoi, a venit rândul meu să-mi descopăr dedicația, ca să zic așa.

”Mi-a plăcut povestea ta. Te-am desenat sub un cer plin de stele ca să îți readuc zenul. Ai scris tu, în articol, că, de când ai devenit părinte, ți-ai pierdut zenul. Eu am încercat să ți-l readuc. Sper să ți-l regăsești”.

Asta îmi amintesc că mi-a spus Ema în  timp ce îmi priveam povestea transpusă într-un tablou. Un tablou în care sunt alături de minunile din viața mea: Alexia și Kyra, pisica. De ce zic minuni? Pentru că am convingerea că dacă nu apărea Kyra în viața noastră, nici Alexia nu venea. Citiți povestea, doar așa veți înțelege de ce zic asta.

Nu știu cum să închei această poveste decât prin a le mulțumi ”complicelor” Ana, Lavinia, Bianca și Ema. Fetelor, m-ați făcut KO!

 

2 Comments

  1. 😉

  2. Super. ma bucur pt tine. E minunat tabloul si e minunat ca ti-ai recuperat zen-ul, karma si fengshui-ul. :).

Leave Your Reply