Lăsați-mi copilul în pace! Nu mi-l educați voi

Ştiți voi imaginile alea din desenele animate cu taurul care scoate fum pe nări când vede roşu în fața ochilor? Ei, mie îmi vine să fac şi mai urât când nişte unii, care se cred ei deştepți şi deținători ai adevărului suprem, se apucă să îi facă educație copilului meu. Asta în ciuda faptului că eu, pe cel mai politicos ton posibil, îi rog sa se abțină. “Vai, dar cum? Pe vremea mea…”.

Vremea ta a trecut, copilul ăsta e al meu, iar tu eşti un străin pentru noi şi nu ai nici un drept să vii cu sfaturile tale înțelepte! NU vreau să îmi pui copilul la punct, amenințându-l că, dacă nu este cuminte, îl arestează polițiştii, că o să i se facă o injecție mare sau că îl fură țiganii.

Poate că al meu copil e pui de țigan, dar mai alb… Te-ai gândit la asta? Poate că al meu copil ştie de acasă că injecțiile nu dor, ci doar ”pișcă” și, mai ales, că îl fac bine atunci când este bolnav. Te-ai gândit la asta? Poate că proasta de mă-sa, adică eu, l-a învățat pe copil că polițiştii sunt buni şi că la ei trebuie să se ducă în caz că, Doamne fereşte, se rătăceşte. Te-ai gândit la asta?

Normal că nu te-ai gândit, pentru că ai crescut într-o lume (forțată să fie) limitată, într-o lume în care liberul arbitru era un babau, o blasfemie… Şi dacă tu ai crescut aşa, atunci şi viitoarea generație trebuie formată după tiparul tău. La naiba cu evoluția, la naiba cu liberul arbitru. Să fim retarzi.
Te-ai gândit măcar o secundă ce efecte va avea asupra viitorului adult ameninţarea cu injecția? Te-ai gândit vreo secundă că, totuşi, copilul TREBUIE să aibă încredere în medic? Nu cred că ai gândit când ai scos pe gură o aşa grozăvie!

Prin prostiile de genul acesta nu faci decât să calci în picioare încercările mele de a-mi împrieteni copilul cu doctorul, cu polițistul. Eu încerc să creez acestor persoane o imagine ușor de acceptat de către copilul meu. Iar tu vii şi o distrugi pentru că ştii tu cum să îmi dresezi copilul…

Eu, de exemplu, am un respect deosebit pentru poliţişti. Asta şi pentru că mama, Dumnezeu să o odihnească, a avut înţelepciunea de a nu mă speria/ameninţa cu oamenii în uniformă albastră. Miliţeni, pe vremea mea. Pe la vreo 4 ani, când am schimbat domiciliul, am mers cu mama în vizită la vecina de lângă fostul nostru apartament. Eu am stat afară cu prietenii. Apoi, cineva mi-a spus că a văzut-o pe mama plecând. Evident că nu pleca fără mine.

Dar eu, copil credul, m-am luat după acea persoană. Şi am pornit spre noul domiciliu, la care nu am mai ajuns, căci am încurcat drumul. Seara, târziu, am fost găsită de un miliţian, plângând în stradă de mama focului. Mai aveam vreo trei staţii de autobuz până la noua adresă. Dar nu ştiam asta.

Miliţianul m-a luat la el acasă, am dormit cu ai lui copii, iar a doua zi dimineaţă am deschis ochii şi am văzut-o pe mama plânsă toată. I-am zis miliţianului numele meu complet şi numele (uşor stâlcit) al străzii. Toată noaptea a stat pe telefoane pentru a-mi găsi părinţii. Dacă eram un copil crescut cu frica de miliţieni/poliţişti, cu siguranţă aş fi fugit de acel om.

Ţin minte întâmplarea asta şi acum, la zeci de ani distanţă de când s-a petrecut ea. A fost o adevărată traumă pentru mine. De atunci, nici că m-am mai desprins de ai mei! Datorită acestei experienţe îmi învăţ copilul că poliţiştii sunt buni şi că la ei trebuie să meargă dacă se pierde de noi.

Nu-i mai speriați pe copii cu nenea polițistul!

Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare  via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.

Dă un share:

8 Comments

  1. mai trist e cand vezi astfel de manifestari chiar la parinti tineri care isi ameninta astfel copiii…. daca cei din generatiile trecute au scuza de a fi fost crescuti astfel, cei din tanara generatie nu au nici o scuza ca perpetueaza un astfel de comportament…

  2. Cred ca putem face un club. Iti dai seama ca la mine e si mai si, taica-miu e politist, d-ala rau de la judiciar :))))) Copiilor mei nu le e frica de nimeni si nimic, poate doar de mine cand nu-si fac ordine in camera =))) Si cei care se baga singuri in seama, pana la urma vor da de vreo mama mai nedusa la biserica si sigur nu-si vor mai baga nasul unde nu le fierbe oala.

  3. Foarte corect! A patit.o sora mea. Mergea cu fata ei de 4 ani pe strada. La un moment dat fata a vazut un politist si a inceput sa planga si sa tipe ca e cuminte numai sa nu o dea la politist sa o aresteze. Cineva ii bagase porcaria asta in cap,la 4 ani sunt foarte creduli. Copila plangea sincer. I.a luat mult surorii mele sa ii explice ca nu e asa. O trauma prin care fata n.ar fi trecut daca cineva isi tinea gura.

  4. Bine punctat! Felicitari!!
    Cunosc multi adulti cu frica de injectii si politisti fix din cauza unor amenintari negandite…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll Up
%d bloggers like this: