Reţetă peşte cu piure de legume pentru bebe

Introdus în meniul Alexiei de la 10 luni

Ingrediente: o bucată cât palma de file de peşte, un cartof mediu, un morcov potrivit, un bucheţel de broccoli, o mână de fasole păstăi, o mână de mazăre, o fâşie de ardei gras mic (cam cât două degete), ulei de măsline, un căţel mic-mic de usturoi (introdus în meniul Alexiei cu acordul pediatrei!), oregano sau pătrunjel

Mod de preparare: Eu le-am făcut la steamer, dar pot fi făcute şi la aragaz, sau la cuptor, în folie de aluminiu. Am pus legumele, fără broccoli, la fiert 15-20 minute, apoi am adăugat şi broccoli. Peştele l-am uns cu ulei, apoi am presărat pe el puţin oregano. L-am pus în steamer în compartimentul de jos, iar deasupra am pus legumele şi am mai dat la fiert 15 minute. Legumele le-am pasat bine-bine, iar peştele l-am tăiat bucăţele. Cât am preparat astea, i-am dat Alexiei să pape jumătate din cartoful fiert, din morcov şi o fâşie mică de peşte, că doar am trecut la finger food, şi nu vreau să o dezvăţ de bunul obicei de a păpa singură… nu?

File de peşte cât palma
File de peşte cât palma

 

Peştele se unge cu ulei şi se presară oregano
Peştele se unge cu ulei şi se presară oregano

 

În steamer: peştele se fierbe jos, legumele sus
În steamer: peştele se fierbe jos, legumele sus

 

Produsul final
Produsul final

 

Vezi  AICI ponturi cum îl faci pe bebe să pape când e mofturos.
  

Intră AICI să citeşti despre diversificare şi meniurile pentru Alexia, în funcţie de vârstă 

4 Comments

  1. Usturoiul nu se introduce in alimentatia copilului pana la varsta de 2 ani, deoarece organismul lui nu e pregatit sa-l digere (vezi recomandari OMS).

    1. Am folosit un căţel mic, cât unghia degetului. Pediatra nu m-a certat, nu m-a avertizat că i-ar face rău, de aceea l-am şi folosit. Fireşte, nu am făcut exces, nu cred că se poate numi exces dacă i-am dat copilului ocazional ustroi cât unghia de la deget… Sincer, nu mi-am crescut copilul după cărţi. Am citit, da, dar nu am făcut fix ca la carte, nu am fost habotnică şi am căutat să nu ies din litera cărţilor sau a studiilor specialiştilor pe teme de creşterea copilului.

    2. Se permite usturoi dupa 1 an, doar in cantitati mici. Mai ales in perioada virozelor!

      1. Eu am introdus usturoiul, în cantitate foarte mică şi ocazional, DOAR cu ACORDUL pediatrei. Asta şi pentru că Alexia a tot făcut viroze de mică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close