Aşa cum v-am promis aici, voi scrie povestea naşterii Alexiei. Nu am avut o sarcină cu probleme majore, deşi eu am grupă sanguină cu RH negativ, iar Tibi cu RH pozitiv (citeşte AICI povestea cu RH-ul). Pe durata sarcinii, am avut doar trei momente tensionante: unul când o tanti doctor mi-a dat niste cifre greşite pe baza cărora am făcut bitestul, care arăta că voi avea un bebe cu Down… Apoi, au fost cele două internări în primul trimestru. Din cauza stărilor de vomă, am ajuns la perfuzii. Practic, vomitam tot ce mâncam. Vomitam și apa, și dacă mă mișcam, și dacă respiram…
Am născut la 38 de săptămâni pentru că aveam foarte puţin lichid amniotic ca să mai stăm până la termen. Deja cumpărasem trusa pentru epidurală. Nu am avut nici un fel de teamă, ba chiar mă bucuram că, în sfârşit, îmi voi vedea copilul live.
La ora 13 am ajuns la maternitate, aşa cum mă chemase medicul meu, Dr. Varlas Valentin. Am fost verificată, mi s-a făcut clismă şi am fost trimisă în sala de travaliu. După clismă, am sesizat că a început să-mi curgă foarte foarte puţin sânge. M-am speriat. Asistenta mi-a spus că ăla a fost dopul după care (după cum îi povestisem) mă tot uitam în WC şi nu apărea.
În sala de travaliu eram singură şi asta a contat enorm. Le auzeam pe celelalte din alte camere cum urlau, dar, parcă, faptul că nu era nimeni lângă patul meu care să se screamă sau să ţipe că nu mai poate m-a liniştit. A venit moaşa la nici 5 minute.
Am cerut la toaletă, căci nu mă mai puteam ţine, ştiţi şi voi cum e în ultima perioasă a sarcinii. După nici 15 minute iar am fost la toaletă. Şi am făcut aşa vreo 2 ore, timp în care, când ajungeam în cameră, nu venea nimeni la mine. M-am enervat. Dar, în timpul unei vizite la toaletă auzeam de pe hol cum mă striga cineva.
Când am ieşit, moaşa disperată: „Credeam că aţi fugit”. Şi uite aşa jucam de-a v-aţi ascunselea cu moaşa fără să ştiu.
Mi s-au pus perfuzii. Mi-a spus femeia ce era acolo, dar nu am reţinut. Eram prea emoţionată. S-a făcut ora 17 şi Alexia nu dădea nici un semn că voia să iasă. Cât despre contracţii, nici nu ştiam ce sunt alea. La 18 s-a schimbat tura. Noua moaşă m-a verificat şi, la indicaţiile medicului, mi-a pus pe oxitocină.
După alte 2 ore, nu aveam contracţii. Nimic. Îmi mâncam liniştită pacheţelul de acasă. La un moment dat, pe uşă apare o gaşcă-ntreagă de medici. Mi-a rămas şi dumicatul în gât când i-am văzut. 4 persoane, fiecare m-a controlat pe rând. Uf, ce stânjenită eram! „Ai contracţii?” „Nu, deloc. Mă simt bine. Doar ce îmi e somn şi mi-e greu să respir din cauza poziţiei. Atât!”. „Aha. Măriţi doza”, zice medicul meu. Şi mai vine moaşa cu o oxitocină. Adorm, dar iepureşte.
Pe la vreo 22.30 vine medicul la mine, însoţit de mâna lui dreaptă şi de o tanti doctor, vreo şefă, ceva, la cum dădea ordine:
-Cum eşti?
-N-am nici o treabă, ca un fluturaş. Râd toţi, apoi dna şefă zice:
-Hai, sus picioarele, să te văd. Îi rupem membranele, nu mai stăm. Uită-te şi tu pe monitor!
-E ceva în neregulă?, întreb eu.
-Nu, relaxează-te, îmi zice moaşa luându-mă de mână.
După ruperea membranelor, au început contracţiile. Direct din 2 în 2 minute! După vreo 15 minute de chin, vine iar doctorul cu tanti şefa.
-Nu, nu se poate, n-are cum, zice ea după ce mă controlează. Nu vezi ce mică e?, se răsteşte ea la dr meu.
-Bine, dar putem încerca. Doamna are epidurală, nu se teme, ce să mai, hai, totuşi.
-Vali, o faci pe riscul tău. Vrei să bagi forcepsul?
-CE???, zic eu șocată
-Cred că va trebui să faceţi cezariană. Copilul nu va avea cum să iasă, deşi aveţi dilataţie 8. Iar cu forcepsul nu vreau să riscăm
-Nu mai putem aştepta?
-Nu prea. Dilataţia e bună. Problema e că sunteţi cam mică în bazin şi copilul nu va putea ieşi decât dacă e scos cu forţa, cu forcepsul.
-Nu, nu vreau cu forcepsul!-Atunci nu avem încotro şi trebuie să facem cezariană.
După ce am tot discutat, până la urmă am acceptat cezariana. Era spre binele copilului. Şi uite aşa, fix la 00.30 a venit pe lume Alexia, ţipând ca din gură de şarpe.
Ah, am uitat să vă spun că eram atât de umflată, că medicii au început să facă pariuri câte kile va avea bebe. Pitica se aşezase pe stânga, aşa că aveam o ditamai guguloaia pe stânga. Toţi care m-au văzut în sala de travaliu au spus că sub 4 kile nu va avea copilul, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru medicul a preferat cezariana. Când colo, ce să vezi, Alexia avea doar 3 kile! Nici măcar 3 curate, ci 2,99.
După naştere, mi-a fost foarte foarte greu. Abia puteam să mă ridic în fund, darămite să mai şi merg. Pe Alexia nu o puteam ţine în braţe, trebuia să stau în pat ca să o ţin cât de cât. Abia pe la vreo 4 luni am putut să mă ridic din pat fără să mă mai doară ceva. Nu am avut complicaţii de la operaţie. Medicul şi-a făcut treaba superprofi… dar organismul meu e ăla defectu’.
>Cam urata peripetia cu sindromul.Desi am nascut natural si dilatatia 10 sau 11 nu mai stiu exact si mie mi-au rupt membrana,in plus am fost singura in sala,chiar reconfortant zic eu in asemenea situatie.Oricum,nu intotdeauna se intampla cum ne dorim,important e cand se termina totul cu bine.Pupici multi.
>Si la mine a fost grea recuperarea dupa cezariana, dar ca si tine am ales aceasta cale pentru binele copilului…noi uitam durerea..nu? 🙂 Important este ca sunteti bine amandoua acum! Sa va Dumnezeu multa sanatate! Pupici
>Impresionanta povestea ta si plina de multe trairi intense. Tot ce conteaza acum e ca ai o bubulina frumoasa si vesela. Te pup cu drag.
>Bea:a fost ff nasol! m-am chinuit, m-am frământat, am plâns de nici Dunărea nu are atâta apă. dar am zis că trebuie să-mi revin pt binele copilului. Abia după câteva saptămâni bune am putut face morfologia fetală. nu am vrut amniocenteză pt că am zis să încerc cena nonvinvaziv…Pupici dulci
>Da Lumi, am şi uitat durerea cezarienie. nu de tot, dar gata, a trecut. Mulţumim la fel şi pupici si vouă
>BB exact asta conteatză; că bubulina mea e sănătoasă. restul… neimportant :)) Pupăm şi noi
>Asta cu aligoamnios sever am patit o si eu.A fost destul de urat in cazul meu.La 35 de sapt au obs ca nu mai exista lichid deloc, m au tinut sub supraveghere o sapt, pt ca Daria parea sa aiba o greutate mult prea mica, iar la 36 de sapt au decis sa mi faca operatia , pt ca deja se vorbea despre moarte in utero :(.Daria a avut 3 kg , s a comportat ca un copil nascut la termen , multumesc lui Dumnezeu si acum pt finalul fericit si pt EA.Cu lipsa de lichid nu poti naste normal nici daca te dai peste cap , e un risc mult prea mare.Aaaaa…la mine Daria era si in prezentatie pelviana, adica nu s a intors asa cum trebuia in pozitie regulamentara.A doua zi dupa cezariana uracm 2 etaje pana la ea s o alaptez , n am avut absolut nici o durere, as mai face inca 10 cezariene daca ar fi ca prima :))).Chiar se amuzau medicii ca imi dau drumul aks a doua zi :))).
>scuze- oligoamnios
>Cum nu te-a durut??????Te urăsc!!! :)) La așa reacție a organismului, să te tot operezi! Așa e, te bucuri enorm când totul se tremină cu bine, după ce știi că ai trecut prin ceva neplăceri. pupici
>Jur, ca n am avut nici un stres!pe bune , chiar n am niciun interes sa inventez.Am un organism super rezistent, la 2 sapt dupa operatie urcam 3 etaje cu daria in scoica fara prbl.Depinde de organism mult .Pup.
>relax! cunosc şi eu cazuri ca tine. Dar asta nu înseamnă că nu mă oftic cd văd/aud aşa ceva… Mă oftic că eu nu sunt la fel. Şi Tibi e genul care se vindecă extre, de repede. Fără exagerare, în doar o săpt i-a trecut rana de la un deget la care se tăiase cu flexul până la os… mereu glumeşte cu mine şi-mi arată cicatricele…
>frumos ai povestit si trist ca a trebuit sa treci prin asa un moment tensionant!si eu tot cu cezariana si la 2 saptamani eram nou nouta! nu mai simteam dureri sau ceva! eu am nascut la 14.13 si a doua zi dimineata eram in picioare… ma duceam sa imi vad fetita! pentru ca nu m-a durut si pentru ca m-am refacut atat de repede, am zis ca as putea naste asa inca 10 copii! :)))am stat in salon cu o mami care nascuse natural..saracuta! nu putea sta nicum…nici nu se putea ridica!
>cel mai important este ca in urma acestei experiente s-a nascut cel mai iubit, dorit si asteptat membru al familiei voastre! Privita prin acest unghi, povestea nu are cum sa nu fie emotionanta si minunata! :)Sper sa nu fie cu suparare, insa eu cred ca medicul tau a zarcit-o in aceasta poveste… nu cred ca se observa un bazin mic abia dupa n-spe ore de travaliu. Despre cezariana… imi pare tare rau ca ai trecut prin asemenea momente. eu am fost norocoasa si, chiar daca am nascut seara (la 22 am iesit din sala) in dimineata urmatoarea ma dadeam jos din pat, faceam dus, iar in cea de a doua zi coboram si urcam cate 3 etaje pe scari ( aveam si lift dar eu vroiam sa fac miscare) doar ca sa fac miscare… in cea de-a 4-a zi am facut aproape 250 de km in masina si nu am avut nici o problema, iar pitica o tineam in brate fara ajutor… In trei saptamani eram ca noua – fara pic de dureri.
>Gabi, medicul cu care am născut m-a preluat cu ff puţin înainte de a naşte, pt că medicul care mă urmărise până în acel moment m-a dezamăgit rău de tot. Practic, omul mi-a făcut un singur control clinic, cu vreo lună înainte să nasc… Iar în ziua naşterii era de gardă, şi a avut o gorază de naşteri. Nu vreau să-l scuz… Cu mine s-a purtat ok. Şi da, ai dreptate, toate astea nu mai au importanţă acum… Alexia e bine, eu sunt bine, asta contrează.Să ştii că şi pe tine "te ruăsc":)))) că te-ai vindecat repede. Felicitări pt asta. Eu, cu toate plimbările de după operaţie pe holul imens al maternităţii, tot nu m-am pus pe picioare aşa repede. Aşa sunt eu, mai bolnăvicioasă…